Deputatul Nicolae Păun a afirmat, marţi, că iniţiativa sa legislativă privind amnistia a fost scoasă de pe ordinea de zi „la comandă”, „după ce s-a primit un telefon” şi din „teamă”.
„De ce azi-noapte până târziu, au stat (Comisia juridică – n.r.) să redacteze un raport de adoptare? Astăzi, la comanda nu ştiu cui, a fost scoasă de pe ordinea de zi. Trebuie să avem curajul să spunem «Da» sau «Nu». Foarte bine, putea să plece de la Comisia juridică cu raport de respingere. (…) Există pe ordinea de zi astăzi, după care se primeşte un telefon, se ia pauză şi se spune «Nu. Scoateţi de pe ordinea de zi», ce să mai înţeleg? Înseamnă că s-a consultat cu cineva între timp”, a declarat Păun.
Deputatul mai spune că decizia de scoatere de pe ordinea de zi a iniţiativei a fost luată din teamă, în condiţiile în care se apropie alegerile parlamentare, ca „să nu îşi pună lumea în cap”.
„Ce să zic, domne, aoleo, le-am dat drumul la hoţi de Revelion. Oricum nu ieşeau de Revelion, probabil se punea problema undeva prin martie. Eu cred că există lipsă de responsabilitate, teamă, teamă să nu supărăm pe nu ştiu cine. Mie nu mi-e teamă, că n-am de ce, că n-am pe nimeni ca să scot afară din puşcărie”, a mai spus acesta.
Întrebat la cine se referă, el a răspuns: „Mai gândiţi-vă şi dumneavoastră la ce partide au probleme”, relatează Mediafax.
„Am înţeles că PNL în primă fază a fost de acord, apoi nu a mai fost de acord. Am înţeles că foarte mulţi deputaţi ar fi dorit să se voteze acest proiect de lege, dar să nu se voteze cu cartelă, să se voteze secret. Există un raport favorabil, de adoptare, după care vine domnul preşedinte Zgonea şi spune «Îl scoatem de pe ordinea de zi». Nu înţeleg nimic. (…) Mă deranjează foarte tare, ori a vrut să scape de proiectul de lege la Comisia juridică, de a trebuit să stea să lucreze azi-noapte până târziu şi să facă raport şi să îl trimită în plen, crezând că probabil va ieşi ori, nu ştiu ce să înţeleg, s-a primit un telefon, de la cine nu ştiu cine…”, a continuat parlamentarul.
Chestionat despre forma modificată de Comisia juridică, Nicolae Păun a spus: „Aşa, pe genunchi, să zicem că e bunicică, dar se putea lucra foarte mult la ea”.