Cluj: Patru persoane rănite după ce o maşină a intrat într-un autobuz parcat

Cluj: Patru persoane rănite după ce o maşină a intrat într-un autobuz parcat

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, sâmbătă, în satul Fodora, judeţul Cluj, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autobuz parcat, din cauza poleiului de pe carosabil.

„Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, dintre care una grav, într-un accident rutier care a avut loc pe raza satului Fodora, comuna Aşchileu, judeţul Cluj. Din primele cercetări, rezultă că şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului într-o curbă, pe un carosabil cu polei, şi a intrat într-un autobuz fără pasageri care era parcat pe marginea drumului. Victimele au fost transportate la spital. Cea mai grav rănită este o femeie care era pasager pe scaunul din dreapta a maşinii”, a spus pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Daniel Graur Graur.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj au anunţat că la locul accidentului a intervenit şi o maşină de descarcerare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră