Vremea geroasă se va instala în următoarele două săptămâni, iar ninsorile vor reveni după 6 decembrie

Vremea geroasă se va instala în următoarele două săptămâni, iar ninsorile vor reveni după 6 decembrie
Foto: Zf.ro

Vreme geroasă în următoarele două săptămâni. Meteorologii susţin că temperaturile maxime vor fi mai mici decât cele obişnuite la început de decembrie, iar ninsorile vor apărea în majoritatea regiunilor.

În următoarele două săptămâni ne aşteaptă zile geroase, cu temperaturi care vor coborâ, în depresiuni, până la minus 15 grade în timpul nopţii.

”Începând de sâmbătă, 7 decembrie, și până pe 12 decembrie va urma un interval în care vremea se va răci din ce în ce mai mult, motiv pentru care vorbim de o vreme rece pentru respectiva perioadă atât noaptea, cât și ziua. Vor fi valori medii de minus 8 grade dimineața în toate regiunile țării, iar noaptea, temperaturile coboară sub limita de 10 grade. În partea de est a Transilvaniei vor fi și temperaturi spre minus 15 grade, miercuri dimineață”, a explicat Gabriela Băncilă, meteorolog ANM.  

Meteorologii anunță că vom avea parte şi de ninsori, însă în cantităţi minime.

”În ceea ce privește precipitațiile, acestea vor lipsi în primele zile ale acestei prime săptămâni, dar în intervalul 6-9 decembrie, acestea își vor face apariția în majoritatea regiunilor, vorbim de ninsori pe arii extinse, dar în Banat și Oltenia își fac apariția precipitații mixte, în timp ce în zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent”, a continuat meteorologul ANM.  

Meteorologii anunță că dupa data de 15 decembrie, temperaturile vor înregistra o tendinţă ușoară de creştere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`