România şi China au stabilit luni mai multe acorduri de colaborare pentru diferite domenii de activitate, în valoare de 8,5 miliarde de euro. Printre altele, s-a semnat un acord pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine şi carne de porc către China. De asemenea, au semnate mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.
„Am discutat în mod special cu domnul prim-ministru Ponta pe tema cooperării în domeniul instalaţiilor, a infrastructurii româneşti, dar şi în ramuri specifice precum calea ferată rapidă, energia eoliană, energie nucleară”, a declarat primul ministru al Chinei, Li Keqiang.
Tot la Guvern a fost semnat şi un acord pentru investiţii în centrale eoliene şi echipamente de export între Romanian Păunescu Corporation, condusă de Bobby Păunescu şi Mingyang Wind Power Group. Este singurul contract privat dintre cele 13 semnate luni.
MINGYANG Wind Power s-a înființat în 2006 în provincia Guangdong, iar în 2010 s-a listat la Bursa de la New York (NYSE) Cele mai recente date financiare arată pierderi de 11,7 milioane dolari trimestrul trecut, dar și afaceri de 157 milioane dolari (avans de 22%).
„Lucrăm la proiectul acesta de vreo patru ani de zile. Nu ne așteptam, având în vedere că atât compania noastră, cât și companiile din China sunt private. Cea din China e una din cele mai mari companii din țară, listată și la bursa din New York. Este un contract în valoare de 403 milioane de dolari. Înseamnă peste 1.300 de locuri de muncă”, a explicat Bobby Păunescu, președintele Romanian Păunescu Corporation.
După 19 ani, un premier chinez vine în România. O vizită istorică, ce este cu atât mai importantă cu cât acesta a venit însoţit de peste 300 de oameni de afaceri. Iar la reuniunea premierilor de la Palatul Parlamentului se vor întări relaţiile Chinei cu Europa Centrală şi de Est. De altfel, a spus premierul cinez, o Europa unită, stabilă şi prosperă este în interesul Chinei şi al întregii lumi.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Comerţului de la Beijing, schimburile comerciale între China şi România s-au ridicat la 3,27 miliarde de dolari, în primele 10 luni ale anului 2013. Investiţiile chineze în România sunt în valoare de 160 de milioane de dolari, în timp ce investiţiile româneşti în China sunt de 280 de milioane de dolari. Exporturile româneşti în China au crescut de la 360 de milioane de dolari, în 2008, la aproape un miliard de dolari, anul trecut.