Noi dezvăluiri apar în cazul lui Ionuţ, copilul ucis de maidanezi. Andrei Anghel, fratele lui Ionuţ, a venit în faţa procurorilor cu declaraţii cutremurătoare. După câteva ore de audieri, anchetatorii au ajuns la concluzia că puştii au ajuns pe terenul unde s-a produs tragedia pentru că se jucau de-a v-aţi ascunselea cu bunica. În acelaşi timp, o martoră a susţinut că bunica lui Ionuţ nu bea bere în ziua tragediei.
„A venit un câine, după care au mai apărut trei. Unul l-a apucat de o mână, altul de cealaltă mănâ, iar al treilea, de picior. Asta am văzut.”, acestea au fost declaraţiile cutremurătoare povestite de Andrei, fratele lui Ionuţ Anghel , copilul sfâşiat de maidanezi.
După câteva ore de audieri, anchetatorii au ajuns la concluzia că de fapt copiii se ascundeau de bunica lor, mai exact, aceştia se jucau de-a v-aţi ascunselea. Astfel, copiii au ajuns, fără să-şi dea seama, pe terenul de lângă parc, acolo unde s-a produs tragedia.
Pe de altă parte, şi Liliana Murgu, martora în acest caz a fost audiată de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei. Aceasta, conform jurnaliştilor de la ziarul ring, a infirmat, în faţa anchetatorilor, că ar fi văzut-o personal pe bunica lui Ionuţ bând bere sau fumând.
Deşi iniţial în presă au apărut informaţii conform cărora bunica lui Ionuţ bea bere, acum aceste informaţii au fost dezminţite.
„Martora susţine că nu a declarat niciodată că ea personal ar fi văzut-o pe bunică. Şi nu declară numai că n-ar fi văzut-o bând bere şi fumând, ci declară că nu a văzut-o deloc şi că a văzut cine este bunica de la televizor. Martora a spus că ar fi auzit din acel grup de oameni agitaţi pe cineva zicând că ar fi văzut-o pe pe bunică bând bere şi fumând, dar nu poate să identifice persoana sau să o descrie. Deci, la ora actuală, nu există niciun martor care să confirme acest lucru”, potrivit anchetatorilor.