Universitatea din Nicosia va deveni prima universitate din lume care va accepta bitcoin ca instrument de plată.
Centrul universitar intenţionează să dezvolte Cipru ca centru de tranzacţionare şi procesare pentru moneda virtuală, potrivit unui comunicat postat pe pagina sa de web, relatează CNBC.
„Moneda virtuală va crea servicii mai eficiente şi va servi ca instrument de dezvoltare a serviciilor financiare în regiuni din întreaga lume”, a declarat Christos Vlachos, directorul financiar al celei mai mari universităţi private din Cipru.
Universitatea va oferi şi cursuri de master având ca temă moneda virtuală.
„Departamentele noastre de business, contabilitate şi IT s-au asociat pentru a crea un master interdisciplinar, pentru a pregăti oamenii pentru aceste schimbări revoluţionare. În acest context, considerăm că este potrivit să introducem moneda digitală ca instrument de plată în toate instituţiile din toate oraşele şi ţările unde suntem prezenţi”, a spus Vlachos.
Acesta a precizat că va fi permisă plata taxelor universitare cu bitcoin, iar cursul de master care va fi oferit de universitate va ajuta profesioniştii în servicii financiare şi business, antreprenorii, oficialii guvernamentali şi angajaţii din sectorul public să înţeleagă mai bine, din punct de vedere tehnic, moneda digitală.
Bitcoin este o monedă virtuală care permite utilizatorilor să facă plăţi online pentru bunuri şi servicii. O bitcoin era cotată joi la circa 677 de dolari.