Directorul SRI, George Maior, prezintă două volume, vineri, la Târgul de Carte Gaudeamus

Directorul SRI, George Maior, prezintă două volume, vineri, la Târgul de Carte Gaudeamus
Foto: sri.ro

Directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), George Cristian Maior, va prezenta, vineri, 22 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus, volumele „Cum se conduce o ţară. Ghid antic pentru liderii moderni” şi „Lev Troţki. O viaţă de revoluţionar”. Prezentarea va avea loc începând cu ora 14:00

Târgul de Carte Gaudeamus a început miercuri, 20 noiembrie, şi se desfăşoară până duminică, 24 noiembrie, la Pavilionul Romexpo

Directorul SRI a fost prezent şi la ediţia de anul trecut a Târgului Gaudeamus, când a prezentat cartea „Analiza de intelligence. O abordare din perspectiva teoriilor schimbării” de Ionel Niţu. 

Ediţia din acest an marchează 20 de ani de existenţă a evenimentului cultural, precum şi 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România, acesta fiind singurul post radio din lume care organizează un târg de carte. Cea de-a XX-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus înseamnă numeroase lansări de carte şi peste 600 de evenimente culturale organizate de editurile participante. 

În postura de invitat de onoare al Târgului se află anul acesta ţările nordice – Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia, cu cei opt scriitori ai săi care vor veni în România: autoarea islandeză Yrsa Sigutdardóttir, autorii suedezi Jan Wallentin, Anders Roslund şi Borge Hellström, danezii Anders Rønnow Klarlund şi Jacob Weinreich, care semnează sub pseudonimul A. J. Kazinski, şi finlandezii Salla Simukka şi Antti Tuomainen. 

Târgul poate fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 20:00 şi de sâmbătă până duminică, între orele 10:00 şi 20:00.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:38 - Sergiu Bîlcea (PNL): „Cu cuvinte goale reușește să aducă în prim-plan nemulțumirea românilor”
15:28 - Jurnaliști B1 TV agresați la Curtea de Apel de către protestatarii lui Georgescu. Oana Țoiu (USR): Am văzut și la susținătorii doamnei Șoșoacă același tip de atitudine agresivă față de presă (VIDEO)
15:15 - Jennifer Lopez şi Ben Affleck, oficial divorțați. Cât a durat procesul?
15:02 - CEDO obligă statul român să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro
14:58 - Mai cresc sau nu pensiile la “mica recalculare”, după ce pensiile au fost înghețate? Anunțul așteptat de milioane de pensionari
14:58 - Jean-Marie Le Pen, tatăl reprezentantei extremei drepte franceze, a murit la 96 de ani. Cum a ajuns popular în politica din Franța
14:40 - Consumul de nuci, aliat împotriva cancerului. Ce spun noile studii
14:35 - Cum se împarte moștenirea lăsată de Silviu Prigoană? Cât o să le revină copiilor Adrianei Bahmuțeanu și ce drepturi are jurnalista
14:29 - CTP, noi comentarii despre David Popovici: „Dacă era vorba despre un fotbalist de un dribbling și o bară de o seară aș fi scris vreun cuvânt?” / „Îl consider ca fiind cel mai inteligent, educat și matur dintre marii sportivi ai României”
14:24 - Ucraina a primit până acum mai puțin de jumătate din ajutorul militar promis de SUA, acuză Zelenski și spune că de vină ar putea fi corupția americanilor