Externe
Premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski, va încerca să convingă România de necesitatea construirii unui nou pod peste Dunăre între cele două ţări, afirmă vicepremierul bulgar Daniela Bobeva, citată de site-ul Novinite.com. „Decizia de construire a unui nou pod între Silistra şi Călăraşi trebuie luată la nivel interguvernamental. Pentru Guvernul bulgar, este un proiect la fel de important ca celelalte două poduri peste Dunăre”, a declarat Daniela Bobeva.
Bobeva a precizat că linia de feribot Silistra-Călăraşi va reîncepe să funcţioneze, în condiţiile în care fusese suspendată anul trecut din cauza neînţelegerilor între concesionarii serviciului de pe ambele maluri ale fluviului.