Două studente de 19 ani au fost rănite uşor, miercuri, pe o trecere de pietoni din staţiunea Mamaia de maşina condusă de internaţionalul Alexandru Viorel Şimicu, handbalist la HCM Constanţa.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 13.00, la intrarea în staţiunea Mamaia, notează Mediafax.
Alexandru Șimicu conducea un autoturism pe bulevardul Mamaia şi, ajungând la marcajul pietonal din zona Satului de Vacanţă, din Mamaia, nu a acordat prioritate şi le-a accidentat uşor pe cele două fete de 19 ani, care traversau strada pe marcajul pietonal.
„Nu le-am văzut deloc. Circulam în paralel cu o maşină pe care se făcea şcoala de şoferi. După ce au trecut ei, au apărut fetele pe trecerea de pietoni, dar eram mascat de acea maşină şi nu le-am văzut. Nu aveam viteză, aveam doar 30 kilometri la oră, dar nu am mai apucat să frânez”, a declarat Şimicu.
Cele două studente au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru investigaţii medicale de specialitate, fiind în afara oricărui pericol.
Alexandru Șimicu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Internaţionalul Alexandru Şimicu are 25 de ani şi este inter stânga la echipa de handbal masculin HCM Constanţa.