Conferința Generală a UNESCO a desemnat-o, marți, pe Irina Bokova, pentru un nou mandat de 4 ani în funcția de director general al instituției.
Bokova a fost votată cu 160 de voturi „pentru” și 14 „împotrivă” pentru șefia Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), până în 2017.
Irina Bokova a declarat că „în vremuri de criză, UNESCO încarnează demnitatea umană”.
Aceasta a menționat că una dintre prioritățile noului său mandat va fi accesul tuturor femeilor la educație.
Într-o conferinţă de presă, Irina Bokova a evidenţiat reformele din ultimii patru ani vizând o administraţie mai eficientă, cu mai puţină birocraţie, precum şi întărirea ‘leadership-ului intelectual’ al UNESCO în cadrul Naţiunilor Unite.
Irina Bokova a fost aleasă pentru prima dată director general la 15 noiembrie 2009.
Primul său mandat a fost marcat de o reformă majoră a UNESCO vizând eficientizarea organizaţiei în contextul provocărilor la adresa păcii şi dezvoltării, într-o lume din ce în ce mai interdependentă.
În cursul celor patru ani, Irina Bokova a orientat programele UNESCO în funcţie de două obiective principale – construirea unei culturi a păcii şi promovarea dezvoltării durabile – şi două priorităţi mondiale – Africa şi egalitatea între bărbaţi şi femei.