Dan Voiculescu, regizor pentru a treia încercare de suspendare a președintelui Traian Băsescu

Dan Voiculescu, regizor pentru a treia încercare de suspendare a președintelui Traian Băsescu

O nouă încercare de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, elaborată de  Dan Voiculescu. Asta susțin ziariștii de la Evenimentul Zilei că stă în spatele scandalului iscat de Sorin Roșca-Stănescu privind finantarea campaniei din 2004 a Aliantei DA. Potrivit jurnalistilor, în demersul de fabricare a dosarului ar fi fost implicat și ministrul de interne Radu Stroe.

Înca de la aparitia scandalului președintele a spus că senatorul liberal minte, iar Parchetul General a confirmat că documentele sunt false.

Conform anchetei publicate de Dan Andronic pe siteul evz.ro, surse oficiale au dezvăluit că documentele prezentate de senatorul PNL Sorin Roșca-Stănescu reprezintă niște copii ce i-au fost date de ministrul de Interne. Radu Stroe le-ar fi obținut din dosarul deschis la Parchet la sesizarea fundației FACIAS.

„Implicarea ministrului Radu Stroe nu s-a oprit aici, el convingându-l pe Neculae Plăiașu, directorul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să se autosesizeze, anunț public fără precedent în istoria ONPCSB, instituție ce nu are drept scop anunțarea celor anchetați pentru spălare de bani prin comunicate de presă. Cu atât mai mult cu cât vorbeam de actualul președinte, fostul prim-ministru și un ministru în funcție”, scrie Dan Andronic.

În plus, graba Oficiului pentru Spălarea Banilor părea ușor nejustificată. Fundația lui Dan Voiculescu depusese plângerea în luna martie 2013, făcând obiectul unui denunț penal. Nu era o dezvăluire senzațională, ci cu un dosar penal a cărui verificare trebuia făcută automat!

Jurnalistul mai scrie ca declarația lui Sorin Roșca-Stănescu a fost făcută pe 5 noiembrie, Oficiul pentru Spălarea Banilor a anunțat că s-a autosesizat pe 7 noiembrie, iar Parchetul a spus oficial că în data de 8 noiembrie avea deja o adresă de la ONPCSB. O zi mai târziu, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a comunicat concluzia Parchetului semn că ori Oficiul a verificat totul în 24 de ore, ori verificările fuseseră făcute cu mult timp în urmă.

„Cea de-a doua ipoteză este adevărată, după cum mi-au confirmat aceleași surse oficiale. Mai mult, inițial s-a dorit tergiversarea anunțului oficial, pentru a lăsa timpul necesar declanșării scandalului parlamentar, numai că Neculae Plăiașu a fost convins că joacă într-un film destul de periculos și a reacționat prompt. O promptitudine cu ușoară întârziere, am putea spune. Astfel s-a dezumflat într-o săptămână un nou scandal politic promovat din plin de trustul Intact și site-urile sponsorizate”, notează Dan Andronic

Acesta mai scrie că rezerva arătată de liderul liberal Crin Antonescu a fost dată de faptul că doi dintre semnatarii raportului financiar al Alianţei D.A.  au fost  Călin Popescu-Tăriceanu, fostul prim-ministru și președintele desemnat al PNL în 2004, și Mihai Voicu, trezorierul desemnat de PNL pentru certificarea corectitudinii operațiunilor efectuate prin conturile alianței politice.

Dan Voiculescu, regizor pentru a treia suspendare a președintelui

 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)
19:59 - Bolojan, replică pentru Lasconi: Nu poți demola pe cineva anticipat. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer a doua zi să mă susţină