Claudiu Bleonţ, despre gestul de la Arad: Explicam ce presupune rolul lui Richard al III-lea

Claudiu Bleonţ, despre gestul de la Arad: Explicam ce presupune rolul lui Richard al III-lea
Foto: oradetimis.ro

Actorul, Claudiu Bleonţ a declarat că gestul de la Arad, petrecut joi, când şi-a dat chiloţii jos în faţa ziariştilor, a fost doar pentru a arăta într-un mod neconvenţional „în ce constă asumarea lui Richard al III-lea”, conform Mediafax.

„A fost un gest total şi liber, cu care fac şi teatru”, a motivat actorul adăugând că “lumea este şocată de gestul meu şi uită că eu sunt în turneu prin ţară cu Richard al III-lea.”

Claudiu Bleonţ, a susţinut o conferinţă de presă, joi, la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad, pentru a promova spectacolul “Căutându-l pe Richard al III-lea”, în timpul căreia s-a dezbrăcat în faţa jurnaliştilor arătându-le penisul. După acest “spectacol”, Bleonţ a afirmat că nu îi este jenă că „e aşa de mică” şi că „suntem o ţară de farseuri”.

Piesa de teatru “Căutându-l pe Shakespeare” va fi jucată la Arad pe 8 martie.

Claudiu Bleonț, în vârstă de 51 de ani și-a făcut debutul în piesa „Un bărbat și mai multe femei”, în 1983 pe scena Teatrului din Petroșani. Actorul a jucat in numeroase piese de teatru, de-a lungul carierei sale, precum „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare sau „Livada cu vișini” de A.P. Cehov.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:15 - Tanczos Barna: Instituțiile care vor fi comasate, care își vor reduce cheltuielile pot genera plecări naturale de angajați. Ei își pot găsi cu siguranță loc de muncă în privat (VIDEO)
22:13 - Congresul SUA l-a validat pe Donald Trump în funcția de președinte. Când va începe noul mandat
21:58 - Irineu Darău (USR): Atunci când vorbim de alegeri, trebuie să ne gândim ce face bine democrației și ce își dorește poporul. Nu se mai poate ca în 2025 să asistăm la aceeași comedie (VIDEO)
21:52 - Oncologii din România susțin inițiativa SUA. Produsul care ar putea avea etichetă de avertizare, ca țigările
21:47 - Salariul primit de un cetățean nepalez în România. De câți bani are nevoie pentru a se întreține la noi în țară
21:29 - Tancoz Barna: Cu siguranță, dacă se menține acest trend de creștere a încasărilor la ANAF, putem să acoperim în mare parte deficitul bugetar din creșterile de venituri. ANAF a colectat în 2024 cu 70 de miliarde mai mult decât în 2023 (VIDEO)
21:13 - Mărturisirea emoționantă a unui bărbat care s-a aruncat în Dunăre pentru a recupera crucea. Cui i-a dedicat gestul
21:11 - Milioane de americani, afectați de fenomenele extreme din SUA. Ce recomandă autoritățile
21:11 - Tanczos Barna: O să facem tot posibilul ca anul acesta să nu avem creșteri de TVA, de impozite, taxe în afara celor prinse în Ordonanță / Până pe 27 ianuarie vom prezenta Guvernului o primă variantă a bugetului pe 2025 (VIDEO)
20:38 - Călin Georgescu, îndemn la „Marea Unire Juridică”. Ce apel a făcut către susținătorii săi (VIDEO)