Președintele Senatului, Crin Antonescu, efectuează începând de luni până miercuri o vizită oficială în Polonia, unde are programate întâlniri cu oficiali polonezi și vizite la muzee.
În prima zi, Antonescu va vizita Muzeul Insurecției din Varșovia, se va întâlni cu mareșalul Senatului Poloniei, Bogdan Borusewicz, cu mareșalul Seimului polonez, Ewa Kopacz, membri Ambasadei României și va susține la Institutul Polonez de Relații Internaționale o prelegere cu tema colaborării romano-poloneze în cadrul proiectului european și relațiilor transatlantice, anunță Mediafax.
Marți, președintele Senatului urmează să se întâlnească cu profesori și studenți ai Universității Jagiellone din Cracovia, unde va vorbi despre istorie și valori comune celor două state. De asemenea, Antonescu va vizita Castelul Wawel și fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau.
În ultima zi a vizitei în Polonia, Antonescu se va întâlni cu președintele Poloniei, Bronislaw Komorowski, și va vizita muzeul ”Fryderyk Chopin”.