Cristi Danileţ: În 2012 au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare. Este un număr uriaş

Cristi Danileţ: În 2012 au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare. Este un număr uriaş
Foto: evz.ro

Aproximativ 3,3 milioane de dosare au fost înregistrate la instanţe anul trecut, a declarat judecătorul Cristi Danileţ.

Acesta precizează că acesta este un număr uriaş, iar ca raport ar putea spune că unul din 3 adulţi este implicat într-un proces.
„Anul trecut au fost înregistrate 3,3 milioane de dosare. Este un număr uriaş. Făcând un calcul, am putea spune că unul din trei adulţi este implicat într-un proces. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului scăzut de toleranţă. Poate nu sunt suficient de cunoscute şi implementate sistemele alternative de soluţionare. Astăzi avem medierea, care te poate ajuta să-ţi rezolvi conflictul înainte de a ajunge la instanţă, avem arbitrajul, care funcţionează înţeleg în special în materie comercială. Noi avem o cultură prin care aşteptăm să vedem ce zice judecătorul, dar una este să ai un judecător care soluţionează 20 de cauze pe zi şi alta este să ai un judecător care are de soluţionat o sută, două sute sau chiar trei sute de dosare într-o zi”, a spus Cristi Danileţ.

Cristi Danileţ, membru al CSM, a precizat că cele mai multe dosare de la instanţe sunt pe latura civilă.

„Activitatea penală în România este mică, comparativ cu cea civilă. Un procent de 15 este reprezentat de cauzele penale, în timp ce 85 la sută din dosarele din instanţă sunt pe latură civilă”, a spus Danileţ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane