Sesizarea ANI în cazul Roşca Stănescu, retrimisă de către Senat la ANI

Sesizarea ANI în cazul Roşca Stănescu, retrimisă de către Senat la ANI
Foto: B1 TV

Senatul a retrimis, luni, către ANI, adresa prin care Agenția informa că senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu este în stare de incompatibilitate.

Vicepreședintele Cristian Dumitrescu a explicat s-a luat această decizie întrucât nu au fost respectate procedurile legale, deoarece documentul a fost înaintat Senatului „fără adresabilitate”.

Dumitrescu a precizat că sesizarea ANI ar fi trebuit să fie transmisă ori preşedintelui Senatului ori secretarului general al instituţiei pentru ca Biroul Permanent să o poată lua în discuţie şi, eventual, să o transmită către Comisia juridică pentru un punct de vedere, notează Mediafax.

În sesizarea transmisă Senatului şi înregistrată la Biroul Permanent în data de 18 octombrie se menţionează doar că este adresată „Senatului României”.

ANI informa săptămâna trecută că a constatat că senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost în incompatibilitate până în martie, întrucât a fost şi administratorul unei firme.

ANI a sesizat , instituţia sesizând totodată Parchetul pentru că acesta nu a trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:25 - Klaus Iohannis: Oamenii așteaptă soluții, stabilitate și un Guvern care menține ferm direcția pro-europeană. Provocările imediate, bugetul pentru 2025 și calendarul pentru alegerile prezidențiale (VIDEO)
21:13 - CTP: Crin Antonescu, singurul candidat care poate să ia voturi atât de la PSD, cât și de la PNL, cât și de la alte partide. O singură problemă aveam cu el (VIDEO)
21:11 - O femeie din Iași a intrat în comă după ce s-a înecat cu cozonac, iar un bărbat a căzut de pe acoperiș în timp ce monta instalație luminoasă
20:56 - Guvernul Ciolacu 2 a depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni (VIDEO)
20:47 - Afacerea care a devenit un adevărat succes înainte de sărbători. Românii ajung să cheltuie chiar și 1000 de lei pe un coș de cumpărături
20:46 - CTP: Eu nu mă aștept ca Iohannis să își dea demisia. Este unul dintre cei mai nesimțiți cetățeni români pe care i-am văzut. Câtă vreme va fi la Cotroceni, anti-occidentalii vor avea un cal de bătaie formidabil (VIDEO)
20:26 - CTP: Ar fi fost groaznic dacă nu era votat Guvernul, pentru că o soluție proastă e mai bună decât nicio soluție / Ciolacu este cel care a orchestrat programul „mită pentru națiune” (VIDEO)
20:08 - 12.000 de turiști își vor petrece sărbătorile de iarnă pe litoral. Care sunt ofertele de Crăciun și Revelion pe malul Mării Negre
20:05 - Parlamentul a votat pentru învestirea Guvernului Ciolacu 2, format din PSD, PNL și UDMR. Cum arată noua echipă de la Palatul Victoria
19:51 - Nicușor Dan: Pentru prima oară pare că online-ul este mai important decât fizicul. Cred că există foarte mulți oameni care rezonează cu candidatura mea și care sunt gata să participe la o campanie pe rețelele sociale (VIDEO)