Ponta a anunțat o întâlnire cu vicepreședintele american, Joe Biden, în cadrul vizitei sale în SUA

Ponta a anunțat o întâlnire cu vicepreședintele american, Joe Biden, în cadrul vizitei sale în SUA

Premierul Victor Ponta și-a anunțat, vineri, programul vizitei oficiale din SUA, din perioada 21-23 octombrie, ocazie cu care a menționat că se va întâlni cu vicepreședintele american Joe Biden la Casa Albă.

Premierul a precizat totodată că, în vizita programată pentru săptămâna viitoare, se va întâlni şi cu preşedintele Băncii Mondiale şi reprezentanţi ai companiilor Motorola, Exxon, Chevron, IBM şi Hewlett-Packard, pentru discuţii privind proiecte de investiţii în energie, IT, industria de utilaje şi tehnologii moderne. Şeful Guvernului a arătat că nu a solicitat o întrevedere cu preşedintele american Barack Obama, astfel de întâlniri fiind organizate la nivelul șefilor de stat, menționând că Joe Biden este răspunzător, în cadrul Administrației americane, de parteneriatul strategic cu Românie.

”Este prima dată în 10 ani când un premier merge într-o asemenea vizită și sper ca de-acum încolo tot mai mulți reprezentanți ai statului român să meargă acolo”, a declarat premierul Ponta.

Acesta a confirmat că este posibil ca la întoarcerea sa din SUA să facă o escală la Bruxelles.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie