Biroul de presă al Sfântului Scaun: Afirmațiile lui Diaconescu privind obținerea unei licențe la Vatican sunt false și nefondate

Biroul de presă al Sfântului Scaun: Afirmațiile lui Diaconescu privind obținerea unei licențe la Vatican sunt false și nefondate

OTV, televiziunea lui Dan Diaconescu, nu va emite de la Vatican, afirmațiile sale fiind false, potrivit lui Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declaraţie trimisă Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, remisă Gândul.

Afirmaţiile din mass-media din România conform cărora televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu ar fi obţinut licenţa de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o ‘biserică a Vaticanului’ şi rezidenţa în Vatican a lui Diaconescu însuşi sunt absolut false şi nefondate”, afirmă Lombardi.

Totodată, Lombardi a precizat că „singurele transmisiuni tv difuzate din Vatican sunt cele ale Centrului de Televiziune Vatican”, iar „rezidenţa în Statul Cetăţii Vaticanului este acordată numai unui număr foarte redus de persoane – ecleziastici sau laici – datorită serviciului lor pentru Sfântul Scaun sau Statul Cetăţii Vaticanului”.

Acesta a îndemnat „să nu se dea în niciun fel crezare afirmaţiilor dlui Diaconescu”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:37 - Eugen Tomac: Președintele Iohannis cu cât mai mult stă la Cotroceni, cu atât mai mult rău face democrației românești. El este cel mai contestat și are pârghii pentru a detensiona situația (VIDEO)
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card