Președintele Vujanovic a reiterat dorința Muntenegru de a deveni membru NATO "cât de curând posibil"

Președintele Vujanovic a reiterat dorința Muntenegru de a deveni membru NATO "cât de curând posibil"
Președintele muntenegrean Filip Vujanovic a reiterat, miercuri, dorința țării pe care o conduce de a deveni ”cât mai curând posibil” membru al NATO. ”Vreau să insist asupra faptului că Muntenegru este...

Președintele muntenegrean Filip Vujanovic a reiterat, miercuri, dorința țării pe care o conduce de a deveni ”cât mai curând posibil” membru al NATO.

”Vreau să insist asupra faptului că Muntenegru este gata să-şi continue colaborarea şi doreşte să devină membru al NATO cât de curând posibil”, a spus Vujanovic, la sfârşitul unei întrevederi cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen.

Acesta a salutat, la rândul său, eforturile ”susținute” ale Muntenegru de a se apropia de NATO și UE, îndemnând la o continuare a reformelor necesare pentru ”întărirea statului de drept, combaterea corupției, modernizarea forțelor armate”, scrie AFP.

După declararea independenţei, în 2006, Muntenegru a demarat, asemenea mai multor state din Balcani, o acţiune de apropiere de NATO, fiind angajat în Planul de acţiune pentru aderare (MAP).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:02 - Condamnarea primită de o bucureșteancă în vârstă de peste 60 de ani pentru trafic de droguri de mare risc: „Mi-am crescut copiii vânzând droguri”
08:58 - Cum va fi vremea vineri, 8 noeimbrie. Maximele vor fi cuprinse între 9 și 18 grade
08:40 - Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie. Părinții spun că banii nu ajung: „Foarte mică majorarea în comparaţie cu scumpirile care urmează. E foarte greu”
08:30 - Guvernul României a aprobat achiziționarea celor 32 de avioane F-35 din SUA. Va fi cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei
08:18 - Ciucă: Va fi absolut defectuos pentru democrația din România să avem o nouă coaliție PSD – PNL. Unul dintre partidele mainstream trebuie să rămână în opoziție / Despre Bolojan: Îl voi propune premier între tururi
07:57 - Donald Trump o va numi pe Susie Wiles șefa de cabinet la Casa Albă: „Nu am nicio îndoială că va face ţara noastră mândră.”
07:26 - Acordarea burselor de merit, de studiu sau de ajutor social doar la elevii din școlile de stat este neconstituțională, a decis CCR
23:56 - MAE, avertizare de călătorie în Suedia. Autoritățile au reintrodus controlul la frontiera internă de stat
23:54 - Daragiu, despre vilele RAAPPS: Sunt niște sume exorbitante pentru reparații. Trebuie să vedem cum s-au cheltuit banii (VIDEO)
23:54 - Cele 5 alimente care te ajută să treci de sezonul rece, fără probleme. Contribuie la un sistem imunitar puternic și vindecă răceala