Iulian Dumitrescu, senator PNL, a afirmat, miercuri, că până în prezent, principalul beneficiar al USL a fost Victor Ponta și este rândul lui Crin Antonescu să fie sprijinit să performeze în poziția de candidat al coaliției la președinție, relatează Evenimentul Zilei.
”Principalul beneficiar al coaliției de guvernare este, până în acest moment, Victor Ponta, care a acumulat notorietate și încredere din poziția de premier. Este rândul lui Crin Antonescu să fie sprijinit să performeze în poziția de candidat USL la Președinție, cu atât mai mult cu cât drumul acestuia spre Cotroceni poate fi pavat cu certitudini de o coalițe de 70%”, a declarat Dumitrescu.
”Chiar dacă se întâmplă uneori să aibă opinii diferite față de Victor Ponta pe teme punctuale, Crin Antonescu a fost și este un promotor constant și important al USL”, a precizat senatorul.
Potrivit acestuia, coaliția de guvernare este formată din oameni responsabili.
”Privită din exterior, USL pare a fi o bombă cu ceas, gata să se dezmembreze din toate încheieturile și să spargă geamurile alegătorilor nevinovați. Privită din interior, coaliția de guvernământ este o convenție de oameni responsabili, preocupați să răspundă îngrijorărilor economice ale oamenilor de rând”, a specificat el.
”Alegerile prezidențiale din România sunt mai interesante pentru public decât cea mai de succes telenovelă, motiv pentru care USL trebuie să se mobilizeze și să îl susțină cu toată energia pe Crin Antonescu în cursa spre Cotroceni”, este de părere Dumitrescu.
Totodată, senatorul PNL susține că ”la originea coagulării PNL și PSD într-o uniune funcțională stau trei elemente: Traian Băsescu, austeritatea și speranțele oamenilor într-o viață mai bună”.
De asemenea, Iulian Dumitrescu consideră că, după accederea USL la putere, liantul dintre partidele din USL s-a dovedit a fi construit din ”responsabilitatea și dorința liderilor de a confirma”.
Parlamentarul susține, în acest context, că nicio persoană din interiorul coaliției nu are interesul de a ataca Uniunea Social Liberală.