Victor Ponta: Ion Iliescu are dreptate, nu trebuia să vorbesc despre un procuror

Victor Ponta: Ion Iliescu are dreptate, nu trebuia să vorbesc despre un procuror

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seară, că Ion Iliescu are dreptate când spune că nu ar fi trebuit să vorbească nominal despre un procuror.

„Da, are dreptate”, a spus, joi seară, Ponta, comentând aprecierile lui Iliescu, după ce acesta a spus că premierul „trebuia să se abţină” de la comentarii privind justiţia,

Premierul a fost întrebat şi despre faptul că procurorul Lucian Papici susţine, în cererea adresată CSM de apărare a reputaţiei profesionale, că Ponta, prin afirmaţiile potrivit cărora „Papici a făcut dosare politice” şi „De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii?”, a lăsat să se înţeleagă că el decide dacă un procuror şef rămâne sau nu în funcţie.

„Papici să-şi vadă de meseria lui”, a răspuns Ponta.

Miercuri seară, Victor Ponta a precizat că Papici nu a fost demis, ci i s-au terminat mandatele de şef al Secţiei I din DNA, el precizând că acesta va fi simplu procuror şi menţionând că, la fel ca Daniel Morar, Papici a făcut „dosare politice”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`