Dan Voiculescu cere din nou suspendarea lui Traian Băsescu. Victor Ponta refuză

Dan Voiculescu cere din nou suspendarea lui Traian Băsescu. Victor Ponta refuză

Dan Voiculescu cere o nouă procedură de suspendare a președintelui Traian Băsescu, pe motiv că șeful statului a încălcat Constituţia când a discutat cu procurorul general Tiberiu Niţu pe tema schimbării lui Lucian Papici din funcţia deţinută la DNA.

„Traian Băsescu a încălcat din nou, grav, Constituţia, încercând să influenţeze direct Justiţia din România. El a declarat public că a avut o discuţie telefonică cu procurorul Tiberiu Niţu pe marginea revocării lui Lucian Papici de la DNA, intervenind în favoarea acestuia: «(…) l-am rugat pe procurorul general să nu o facă… a avut comandamente politice, l-am rugat şi pe Cazanciuc, am vorbit alaltăieri, după CSAT. (…) Eu l-am sunat să-i spun „Nu e bine, domnule procuror general!”»”, spune patronul Intact, potrivit Mediafax.

„În aceste condiţii grave, în care Băsescu însuşi îşi admite intervenţiile pe lângă procurori, ar fi firesc ca majoritatea parlamentară să iniţieze o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pentru încălcarea gravă a Constituţiei”, susţine Voiculescu.

Premierul Victor Ponta spune însă că nu consideră necesară o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, deşi şeful statului ia în calcul posibilitatea denunţării actului de coabitare.

”România are nevoie de stabilitate. Mai e un an de zile, o să rezistăm. (…) Băsescu poate să rupă ce vrea el, eu am o obligaţie faţă de cei care ne-au votat, cât şi faţă de stabilitatea ţării. Crizele lui Băsescu nu mă interesează”, a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la recentele schimbări la nivelul DNA, că „este o imixtiune a politicului, care pur şi simplu a dat ordin procurorului general să facă ceva”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:19 - Un român, capul unei rețele care transporta migranţi / Autorităţile au identificat peste 140 de migranţi proveniţi din statele non-UE / Ancheta, în colaborare cu autoritățile bulgare
17:02 - Doi frați din Mureș, cercetați după ce l-au bătut pe colegul de clasă al unuia dintre ei. Motivul bizar care a stat la baza conflictului
16:54 - Lidia Buble a fost înșelată de iubitul ei! Artista a povestit abia acum totul! Cine era, de fapt, amanta bărbatului: „Am avut un mare șoc”
16:53 - Ursula von der Layen, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Salut rezultatul pozitiv al discuțiilor de la Budapesta / Roberta Metsola: Un Schengen mai puternic înseamnă o Europă mai puternică (VIDEO, FOTO)
16:34 - Felix Cozma (PSD), după ce a început votul în diaspora: Este foarte important că s-a creat posibilitatea să se voteze mai multe zile pentru că așa nu vom mai avea situații cum au existat la alte alegeri, să nu ajungă toată lumea la vot (VIDEO)
16:32 - Ninsorile au dat peste cap Europa. Traficul rutier și feroviar a fost perturbat, iar zeci de oameni răniți
16:31 - Un bărbat a fost legat cu bandă adezivă de ceilalți pasageri ai unui avion. Intenționa să deschidă ușa aeronavei
16:24 - Nevăzători alungați cu urlete și amenințări din biserică, pentru că erau însoțiți de câinele ghid: „Ăsta e javră, câine. Dă-l dracu afară!”. Ce spune Arhiepiscopia Bucureștilor
16:05 - Ovidiu Cîmpean (PNL), despre aderarea completă la Schengen: “Ciolacu încearcă să facă un joc de imagine. Decizia de a elimina veto-ul Austriei a fost luată în urma întâlnirii lui Nicolae Ciucă, la Viena, cu Nehammer” (VIDEO)
15:57 - WhatsApp introduce o nouă funcție. Mesajele vocale vor fi transcrise