Profesorul Alexandru Pesamosca a fost internat, sâmbătă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din cauza unei tulburări cardiace, un prim diagnostic fiind insuficienţă cardiacă şi renală, informează Mediafax.
Potrivit medicilor, profesorul Alexandru Pesamosca respira greu şi avea o durere în piept.
Echipajul SABI trimis la Spitalul de Copii „Marie Curie” a hotărât că profesorul Pesamosca trebuie transportat de Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, pentru investigaţii complexe şi tratament de specialitate.
Profesorul Pesamosca, deşi un titan al medicinei româneşti, a fost scos la pensie forţat, iar de câţiva ani este imobilizat la pat.
Din anul 1984, profesorul Pesamosca nu a mai ieşit din Spitalul de Copii „Marie Curie”. Cum nu a avut niciodată timp să se ocupe de el şi să-şi ia o casă, profesorul a fost lăsat să stea în spital. A muncit 60 de ani în Spitalul Budimex, ajutând zeci de mii de copii în stare foarte gravă să ducă o viaţă normală.