Primarul Capitalei Sorin Oprescu a promis, marți seară, că va demisiona din funcție dacă nu reușește să strângă într-un an și jumătate 80% din câinii comunitari ai Bucureștiului.
Întrebat dacă cifra reală a maidanezilor este 65.000, primarul a explicat că nu poate spune dacă este așa sau nu.
Oprescu a spus că dacă nu va reuşi să îşi atingă obiectivul, va pleca singur din Primărie.
„Dacă în 18 luni nu scăpam de 80% dintre maidanezii de pe străzile din Capitală, mă scol în picioare şi spun: Stimaţi cetăţeni n-am făcut ceea ce am promis. În condiţiile astea plec eu şi mă duc învârtindu-mă. Plec singur. Ce, trebuie sa-mi dau demisia?”, a declarat Sorin Oprescu la România TV.
Problema este că nu se știe cu exactitate câți maidanezi sunt pe străzile Bucureștiului, pentru a verifica dacă edilul și-a respectat promisiunea.
Sorin Oprescu a angajat 12 echipe compuse din câte 3 hingheri, pentru a prinde maidanezii de pe stradă. Fiecare dubă este dotată cu 10 cuști și sisteme de prindere.
Primarul Capitalei a afirmat că speră ca în fiecare zi să fie adoptați peste 130 de maidanezi, cei mai mulți de ONG-uri.
Angajaţii Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) au făcut, în septembrie anul trecut, un sondaj în secret pentru a stabili câţi maidanezi sunt în Capitală.
După numai trei zile, în care au fost număraţi câinii dintr-o singură zonă, ASPA a declarat că în Capitală există 64.704 câni fără stăpân, cu o marjă de eroare de +/- 10%.