Se știe exact ce făceau Ionuț, copilul omorât de o haită de câini, și fratele său, Andrei, cu puține momente înainte de a avea loc tragedia. Imaginile de pe o cameră de supraveghere din Parcul Tei arată cum cei doi se jucau înainte ca micuţii să treacă de gardul către terenul părăsit. Copiii alergau nesupravegheați, iar din imagini bunica lipsește.
Cei doi fraţi se jucau nestingheriți şi nesupravegheați, mai ales că din imagini lipseşte bunica băieților.
Andrei, fratele mai mare al lui Ionuţ, este cel care apare primul. Aleargă pe aleea principală, pe lângă fântână, prea repede pentru fratele lui, de numai 4 ani, care a rămas mult în urmă.
Ionuţ Anghel ajunge în obiectivul camerei de supraveghere la aproape un minut distanţă de fratele său. Micuţul fuge cât poate de repede, dar nu-l poate ajunge, iar atunci când nu-şi mai vede fratele, se opreşte derutat la intersecţia a două alei.
În aceste imagini, băieţii se îndreptă spre celălat capăt al parcului, probabil spre locul unde au ieşit. Micuţii se pare că au continuat să alerge, până au făcut o tură completă în jurul fântânilor din parc, iar în capăt au ajuns la locul mărginit de gardul spart, gard pe care aveau să-l şi treacă spre locul unde s-a produs tragedia.
De la ora 9 şi 23 de minute, fraţii Anghel nu mai apar pe imaginile celor 9 camere de supraveghere situate în mijlocul parcului şi care „acoperă” o bună parte din aleea principală. Nici chiar după ora 10.30, atunci când se presupune că bunica le-a sesizat lipsa şi a pornit să-i caute.