Judecătorii, extrem de sinceri în declarațiile de avere: Au trecut în acte bibelouri, cadouri și câștiguri la Loto

Judecătorii, extrem de sinceri în declarațiile de avere: Au trecut în acte bibelouri, cadouri și câștiguri la Loto

Sinceri până în măduva oaselor, judecătorii şi-au trecut în declaraţiile de avere tot ce aveau prin casă, dar şi în afară. Pe lângă proprietăţi imobiliare şi bani depuşi la bănci, magistraţii şi-au pus pe inventar bibelourile de porţelan, arme, televizoare, locurile de veci, dar şi câştiguri la Loterie.

În declaraţia de avere depusă în iunie 2012, judecătorul Tudorel Zgondea, de la Tribunalului Bucureşti, şi-a trecut la rubrica clădiri două locuri de veci în Capitală. Unul dintre acesta, de 6,3 metri pătraţi, a fost cumpărat de magistrat în 2008, iar celălalt, de doi metri pătraţi, aflat tot în Bucureşti, a fost moştenit în 2009.

Judecătorul Petrică Arbănaş de la Curtea de Apel Bucureşti nu a omis să treacă în declaraţia de avere şi câştigurile obţinute din premii şi jocuri de noroc. Astfel, în declaraţia de avere din 5 ianuarie 2011, judecătorul menţionează că a câştigat 1.400 de lei la jocul „Noroc”, iar în cea din 30 mai 2012, că a obţinut, tot la „Noroc” şi la „5 din 40”, suma de 322,07 lei.

Judecătoarea Rodica Aida Popa, actualul vicepreşedinte al ICCJ, a precizat în declaraţia de avere că deţine bibelouri, brăţări cu diamante şi un televizor, dar şi un cuptor de pâine şi căşti. Magistratul a menţionat că are patru bibelouri – figurine, păsări, animale -, în valoare de 5.406 euro.

Judecătoarea Elena Gabriela Bogasiu, de la instanţa supremă, a declarat că deţine şapte arme de vânătoare şi panoplie în valoare de peste 5.000 de euro.

Nu au fost omise din declaraţiile de avere nici cadourile primite de la părinţi.

Magistratul Ioana Alina Ilie, de la ICCJ, a primit 5.000 de euro cadou de la părinţi, iar Liviu Gheorghe Zidaru, de la Tribunalul Bucureşti, a menţionat primirea a 15.000 de euro de la tatăl său, în perioada 2010-2011.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)