Siria a început să disperseze arsenalul chimic în aproximativ 50 de locuri, pentru a complica sarcina celor care urmează să îl plaseze sub control internaţional.
Armele chimice au început să fie deplasate, în urmă cu aproximativ un an, dinspre partea de vest a Siriei, unde sunt stocate, către 24 de locuri importante pe teritoriul întregii ţări.
O unitate militară specializată, Unitatea 450, deplasează de multe luni, ceea ce a făcut inclusiv săptămâna trecută, aceste stocuri de arme chimice, de peste 1.000 de tone, potrivit unor experți, citați de AFP.
Unitatea 450 a început totodată să recurgă la zeci de locuri de mai mică importanţă, în total fiind vorba de aproximativ 50 de locuri, împrăştiate pe tot teritoriul sirian.
În ciuda strategiei siriene, serviciile americane şi israeliene de informaţii apreciază că ştiu în continuare unde se află cea mai mare parte a stocurilor de arme chimice.