Statele Unite îndeamnă Siria să declare cât mai rapid mărimea și particularitățile arsenalului chimic deținut

Statele Unite îndeamnă Siria să declare cât mai rapid mărimea și particularitățile arsenalului chimic deținut
Statele Unite au îndemnat, joi, regimul de la Damasc să declare cât mai rapid mărimea și particularitățile arsenalului chimic deținut, relatează AFP. Cererea a venit în aceeași zi în care secretarul de...

Statele Unite au îndemnat, joi, regimul de la Damasc să declare cât mai rapid mărimea și particularitățile arsenalului chimic deținut, relatează AFP.

Cererea a venit în aceeași zi în care secretarul de stat John Kerry a ajuns la Geneva pentru a purta discuții cu șeful diplomației ruse Serghei Lavrov pe această temă.

Kerry va discuta cu Lavrov despre propunerea rusă de securizare și distrugere a arsenalului chimic.

Potrivit unui oficial american care îl însoțește pe Kerry la Geneva, Washingtonul aşteaptă ca regimul sirian „să declare cât mai rapid întregul arsenal”, ca semn al angajamentului său.

Obiectivul este „să vedem dacă într-adevăr există o cale credibilă pentru a avansa, dacă ruşii sunt serioşi în ceea ce spun şi, cel mai important, dacă al-Assad este serios în ceea ce spune„, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat.

Vom vorbi cu ruşii despre amploarea problemei, despre diferitele modalităţi de distrugere a acestor arme, centrele de producţie, diversele instalaţii„, a adăugat acest oficial.

 Ministrul sirian de Externe Walid Muallem a declarat săptămâna aceasta că ţara sa este pregătită să adere la Convenţia privind interzicerea armelor chimice şi că susţine planul rus privind plasarea arsenalului chimic sub control internaţional.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)