Doi români au fost arestaţi la Roma pentru că au asmuţit un câine spre doi agenţi de poliţie, animalul muşcând o femeie care este în stare gravă, relatează Corriere della Sera, potrivit Mediafax.
Totul s-a petrecu la o pizzerie din Roma, unde poliţia fusese chemată pentru că între românii aflaţi în stare de ebrietate şi angajaţii localului izbucnise o altercaţie. Cei doi români beţi au dat drumul din lesă câinelui pe care îl aveau, un pitbul, asmuţindu-l spre agenţii de poliţie.
Câinele a sărit însă la o femeie în vârstă de 68 de ani care trecea întâmplător prin zonă. Aceasta este o fostă vedetă mondenă din anii 1970, Gigliola Guerinoni. Femeia a fost muşcată şi este în stare gravă la spital, medicii fiind rezervaţi în legătură cu evoluţia sa.
Cei doi români, Vasile T. şi Cosmin G., în vârstă de 40, respectiv 34 de ani, au fost arestaţi. Câinele a fost preluat de serviciile Primăriei din Roma, dar a murit sufocat după aproximativ două ore.