Ministrul Sănătății: Protestele anunțate de medici nu se justifică. Fac apel la responsabilitate și echilibru (VIDEO)

Ministrul Sănătății: Protestele anunțate de medici nu se justifică. Fac apel la responsabilitate și echilibru (VIDEO)

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat marți, într-o declarație de presă, că protestele anunțate de medici nu se se justifică, în contextul în care ministerul se află în plină dezbatere a unor acte normative legate de reforma sistemului sanitar.

„Având în vede faptul că ministerul a făcut și face toate demersurile legislative și administrative și că ne aflăm în plin proces de dezbatere și negociere a actelor normative care constiutie esența reformei, considerăm că posibilele proteste nu se justifică, nu au suport real. Toate părțile ar trebui să se afle la masa dialogului, așa cum ne-am propus și am acționat până în prezent”, a declarat ministrul.

Acesta a făcut apel la responsabilitate și i-a invitat pe medici la discuții.

„Ministerul Sănătății îi invită la discuții și dezbateri pe reprezentații sistemului sanitar pentru găsirea celor mai bune solutii. Ministerul solicită ca orice manifestare a lumii medicale să nu-i afecteze pe cetateni Fac apel la responabilitate și echilibru, iar protestele să nu distorsioneze eforturile de reformare a sistemului medeical românesc. Începând de sâmbătă, conducerea ministerului este disponibilp pentru orice dialog solicitat e reprezentanții coaliției profesioniștilor din sistemul sanitar”, a mai spus Nicolăescu.

Medicii vor ieşi în stradă începând cu data de 18 septembrie pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de nivelul salariilor.

Cadrele medicale vor picheta Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Finanţe, zilnic, până la 27 septembrie, iar în luna octombrie va avea loc un miting în faţa Guvernului.

Aceştia ameninţă că în luna noiembrie ar putea fi declansaţă greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.

Reprezentamţii medicilor au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate.

Ministrul Sănătății: Protestele medicilor nu se justifică

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)