Comisiile parlamentare: Câinii neadoptaţi în 14 zile să fie eutanasiați

Comisiile parlamentare: Câinii neadoptaţi în 14 zile să fie eutanasiați
Foto: craiovaniuz.ro

Comisiile parlamentare au stabilit, luni, un termen de 14 zile în care câinii fără stăpân sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi.

Edilii au posibilitatea să amâne eutanasierea dacă dispun de resurse pentru a mai păstra animalele în padocuri, transmite Mediafax. Comisiile de administraţie şi juridică ale Camerei Deputaţilor au adoptat, luni seară, raportul la proiectul legii privind gestionarea câinilor fără stăpân, fiind înregistrate 2 voturi „împotrivă” şi două abţineri, ceilalţi parlamentari votând „pentru”.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări arătând că amendamentele au fost adoptate cu „aproape unanimitate”, fiind două voturi „împotrivă” şi două abţineri.

El a arătat că membrii comisiilor au decis majorarea termenului de ţinere a câinilor în adăposturi de la 7 la 14 zile, primele şapte zile de la data capturării fiind pentru revendicarea câinilor de către stăpânii care i-au pierdut, iar următoarele şapte zile pentru adoptarea animalelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`