Cristian Preda: Am cerut Parlamentului European invalidarea mandatului lui Ovidiu Silaghi

Cristian Preda: Am cerut Parlamentului European invalidarea mandatului lui Ovidiu Silaghi
Foto: agenda.ro

Eurodeputatul PDL Cristian Preda a trimis preşedintelui PE, Martin Schulz, şi preşedintelui Comisiei de afaceri juridice (JURI) o solicitare ca mandatul lui Ovidiu Silaghi să nu fie validat. 

Preda argumentează că un urmărit penal nu poate respecta reputaţia PE, relatează Mediafax. Preda susţine că europarlamentarii trebuie informaţi în legătură cu intenţiile fostului ministru român al Transporturilor.

„Eurodeputaţii trebuie să ştie că, validând mandatul lui Silaghi, acceptă interpretarea acestuia, care foloseşte calitatea de membru al PE ca un scut în faţa justiţiei din România”, spune Cristian Preda.

Cererea de invalidare a mandatului lui Ovidiu Silaghi se bazează pe o serie de prevederi din Regulamentul de procedură al PE.

„Comisia de verificare a validităţii mandatelor ar trebui să pună întrebări privind sărirea mai multor poziţii din lista PNL” de la europarlamentarele din 2009, a mai precizat Cristian Preda.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`