Un preot de la Arhiepiscopia Tomisului ar fi fost şantajat de doi tineri, care, după ce l-ar fi îmbătat, l-au filmat alături de o prostituată şi i-au cerut bani ca să nu publice înregistrarea, transmite Mediafax.
Potrivit unor surse din Poliţia Constanţa, în cursul anului trecut cei doi tineri, în vârstă de 25 de ani şi 28 de ani, absolvenţi ai Facultăţii de Teologie din Constanţa, ar fi „ademenit” mai mulţi preoţi pe care, după ce îi convingeau să ţină diferite slujbe într-o casă, le dădeau să bea şi apoi îi filmau în compania unei tinere prostituate. Ulterior, sub ameninţarea dezvăluirii filmărilor, îi şantajau, cerându-le sume de bani.
Una dintre victimele celor doi, un preot de 35 de ani, a depus însă plângere la Poliţie, spunând că a fost şantajat de cei doi tineri pentru suma de 15.000 de euro.
Arhiepiscopia Tomisului a remis un comunicat de presă referitor la acest caz.
„Fiind vorba de o anchetă în derulare a poliţiei, care cercetează o infracţiune deosebit de gravă, instituţia noastră nu va face niciun fel de comentariu cu privire la aceasta. Începând cu luna august a anului trecut Arhiepiscopia Tomisului a încetat orice colaborare cu una dintre persoanele cercetate, care avea şi calitatea de membru al coralei, iar cealaltă persoană anchetată nu are nicio legătură cu Eparhia Tomisului; Ne exprimăm speranţa că Parchetul va face lumină în acest caz, iar vinovaţii vor fi pedepsiţi; În funcţie de evoluţia dosarului cercetat, Arhiepiscopia va demara o anchetă disciplinară“, se arată în precizarea remisă de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului.