Democrat-liberalul Adriean Videanu a anunțat, duminică, că PDL demisionează în bloc din Consiliul General al Municipiului București, dorind să nu mai gireze pentru incompetența primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu.
El a precizat că este vorba de zece consilieri generali care vor părăsi CGMB.
”Cum am urmărit cu toții evenimentele din ultima perioadă, legat de ceea ce s-a întâmplat cu Ionuț și justificarea absolut penibilă a domnului primar general Sorin Oprescu, sunt în măsur să vă anunț următoarele. În primul rând, Sorin Oprescu a încununat cu succes șase ani de incompetență administrativă și a încheiat acest eveniment cu un act de lașitate politică dezgustătoare încercând să se ascundă în spatele unui referendum inutil. Singura utilitate ar fi fost dacă domnul Sorin Oprescu ar fi dat dovadă de demnitate și ar fi introdus propunerea PDL ca pe listă să figureze întrebarea dacă bucureștenii îl mai doresc sau nu să fie primarul general al Capitalei”, a explicat Videanu.
Acesta a explicat că, după șase ani de conducere sub Sorin Oprescu, bucureștenii nu au siguranța, ci ”rățuște, ceasuri aurii, cel mai mare cârnat din Europa și multe titluri Guiness Book”.
”În primul mandat al lui Sorin Oprescu, PDL a avut în Consiliul General o reprezentare de 44%, votându-i absolut toate proiectele. Din păcate, nu a venit cu niciun proiect nou, dar PDL l-a susținut de fiecare dată. În momentul de față, PDL nu mai este dispus sub nicio formă să gireze incompetența administrativă a domnului Sorin Oprescu, motiv pentru care de mâine PDL părăsește Consiliul General. Toți consilierii generali ai PDL își vor da demisia astfel încât să nu mai girăm incompetența administrativă la nivelul Bucureștiului. Ne vom da demisia și vom continua dialogul cu bucureștenii care au nevoie ca orașul lor să fie administrat”, a anunțat democrat-liberalul.
Acesta a insistat că PDL-ul va continua să vină cu soluții proprii la probleme orașului, pe care le va propune consultării publice.