Toyota recheamă în service 369.000 de vehicule la nivel mondial pentru remedierea unor probleme la unele din SUV-urile hibrid Highlander şi automobilele Lexus IS 350.
În cadrul a două campanii vor fi rechemate circa 235.000 de vehicule în SUA, 74.000 în Japonia şi 37.500 în Europa, relatează CNN Money.
Mai exact, prima campanie vizează modele hibrid Highlander produse în perioada 2006-2010 şi vehicule Lexus RX 400h fabricate între 2006-2008.
A doua campanie include modelele Lexus IS 350, IS 350C şi GS 350 fabricate între 2006-2011.
Producătorul auto precizează că în cazul acestor mașini, tranzistorii sistemului hibrid se pot supraîncălzi, provocând un avertisment care în unele cazuri poate avea ca rezultat oprirea neaşteptată a maşinilor în timpul circulaţiei.
Un purtător de cuvânt al grupului japonez a declarat că nu au avut loc accidente sau răniri din cauza defecțiunilor.