O adolescentă de 17 ani dintr-o comună argeșeană a fost bătută de părinți și închisă pentru câteva zile într-un țarc de animale, totul din cauza unei relații pe care tânăra o avea cu un băiat. Părinții nu erau de acord cu legătura dintre cei doi, așa că au avertizat-o să nu se mai vadă cu el și nici să mai vorbească la telefon, relatează universulargesean.ro.
Fata a ignorat avertismentele părinților și a continuat relația cu băiatul pe care îl iubea, însă la un moment dat a fost surprinsă de mama ei în timp ce vorbea la telefon cu el. Atunci a bătut-o, a legat-o și a ținut-o închisă mai multe zile într-un țarc, până când fata a reușit să scape și a fugit la niște rude.
„Pentru că era într-o stare foarte rea, mai ales că fata suferă şi de diabet, a fost dusă de urgenţă la spital, unde le-a povestit medicilor drama prin care a trecut. Pentru că era vorba de o minoră, dar şi de un abuz, cei de la spital ne-au informat pe noi, dar şi Poliţia, care a şi deschis un dosar de cercetare penală pe numele părinţilor fetei. Când cei de la spital ne-a spus că fata este stabilă medical, am luat-o şi am dus-o la Centrul de Plasament din Piteşti, unde i-am oferit consilierea necesară, ca să poată depăşi mai uşor ceea ce i s-a întâmplat”, a declarat Iuliana Matei, şef serviciu la DGASPC Argeş.
Autoritățile au decis că cel mai bine ar fi ca fata să fie reprimită în familie, însă atât ea cât și părinții ei vor fi monitorizați.
Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului.
„Am întocmit un dosar de cercetare penală pentru rele tratamente aplicate minorului și dacă cineva va fi găsit vinovat riscă închisoare de la 3 la 15 ani. E vorba despre o poveste de dragoste, iar părinților nu le convine relația pe care fata o are cu un băiat”, a spus pentru Știrile B1 TV, Dănuț Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Argeș.