Sondaj: Românii cred că autoritățile trebuie să susțină proiectul Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist

Sondaj: Românii cred că autoritățile trebuie să susțină proiectul Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist
Foto: cotidianul.ro

Un sondaj Sociapol realizat în perioada 23-26 august arată că românii sunt de părere că autoritățile ar trebui să susțină proiectul Roșia Montană, precum și exploatarea gazelor de șist, relatează Evenimentul Zilei.

Potrivit sondajului, 68% dintre românii intervievați au afirmat că autoritățile trebuie să promoveze proiectul, în timp ce 32% cred că aceștia ar trebui să se opună proiectului.

Totodată, 73% dintre respondenți au încredere că autoritățile vor promova Roșia Montană, iar 27% au rspuns că oficialitățile se vor opune proiectului Roșia Montană.

Sondajul Sociopol arată că românii susțin și exploatarea gazelor de șist.

59% dintre românii respondenți au spus că autoritățile ar trebui să promoveze proiectul, însă 78% sunt de părere că acest lucru se va întâmpla.

Pe de altă parte, 41% cred că autoritățile trebuie să se opună acestui proiect.


Foto: evz.ro

Sondajul Sociopol a fost realizat în perioada 23-26 august 2013, pe un eșantion de 1079 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3,2 %.

Marți, în ședința de Guvern, a fost adoptat proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roșia Montană, urmând ca acesta să fie dezbătut în Parlament.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`