Angela Merkel susține că Grecia nici nu trebuia primită în zona euro

Angela Merkel susține că Grecia nici nu trebuia primită în zona euro

Grecia nu ar fi trebuit să fie primită în zona euro, a declarat, marți, cancelarul german Angela Merkel, care candidează pentru un al treilea mandat la alegerile legislative din 22 septembrie.

Merkel a plasat responsabilitatea acestei decizii ”fundamental eronate” asupra opoziţiei social-democrate, de care aparţinea predecesorul său, Gerhard Schröder, potrivit imaginilor transmise miercuri de televiziunile germane.

”Grecia nu ar fi trebuit să fie primită niciodată în zona euro”, a declarat cancelarul german, în sunetul aplauzelor, în cadrul unei reuniuni electorale la care au participat câteva sute de persoane, în micul oraş din nord Rensburg.

Cancelarul conservator, care se află în fruntea sondajelor, l-a acuzat din nou pe Schröder că a consimţit, în 2001, ca Grecia să se alăture zonei euro, slăbind astfel stabilitatea monedei unice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)