Premierul Ponta anunță o solidaritate a României cu țările democratice în cazul unei eventuale intervenții în Siria

Premierul Ponta anunță o solidaritate a României cu țările democratice în cazul unei eventuale intervenții în Siria
Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că România va fi solidară, ca întotdeauna, țărilor democratice în cazul unei eventuale intervenții militare în Siria, deciziile urmânt să fie luate la nivel...

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că România va fi solidară, ca întotdeauna, țărilor democratice în cazul unei eventuale intervenții militare în Siria, deciziile urmânt să fie luate la nivel european și în NATO.

„Nu mă pot pronunţa asupra acestui lucru, pot să spun un singur lucru: facem parte dintr-o alianţă de care suntem foarte mândri, o alianţă a ţărilor democratice, şi că vom fi ca întotdeauna solidari. Acestea sunt decizii care se iau la nivel european, la nivelul NATO şi la nivelul CSAT”, a spus Ponta.

Președintele Băsescu a anunțat că este nevoie de prudență până când se va decide o intervenție militară externă pentru îndepărtarea regimului actual din Siria, în cazul în care raportul experților ONU va anunța folosirea armelor chimice. El a subliniat că prudenţa adoptată de România are o limită şi nu va avea rezerve dacă i se va cere o solidarizare cu aliaţii săi indiferent că vine în urma unei decizii a Consiliului de Securitate al ONU, a NATO sau „la nivelul statelor occidentale”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:02 - Condamnarea primită de o bucureșteancă în vârstă de peste 60 de ani pentru trafic de droguri de mare risc: „Mi-am crescut copiii vânzând droguri”
08:58 - Cum va fi vremea vineri, 8 noeimbrie. Maximele vor fi cuprinse între 9 și 18 grade
08:40 - Alocațiile copiilor cresc de la 1 ianuarie. Părinții spun că banii nu ajung: „Foarte mică majorarea în comparaţie cu scumpirile care urmează. E foarte greu”
08:30 - Guvernul României a aprobat achiziționarea celor 32 de avioane F-35 din SUA. Va fi cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei
08:18 - Ciucă: Va fi absolut defectuos pentru democrația din România să avem o nouă coaliție PSD – PNL. Unul dintre partidele mainstream trebuie să rămână în opoziție / Despre Bolojan: Îl voi propune premier între tururi
07:57 - Donald Trump o va numi pe Susie Wiles șefa de cabinet la Casa Albă: „Nu am nicio îndoială că va face ţara noastră mândră.”
07:26 - Acordarea burselor de merit, de studiu sau de ajutor social doar la elevii din școlile de stat este neconstituțională, a decis CCR
23:56 - MAE, avertizare de călătorie în Suedia. Autoritățile au reintrodus controlul la frontiera internă de stat
23:54 - Daragiu, despre vilele RAAPPS: Sunt niște sume exorbitante pentru reparații. Trebuie să vedem cum s-au cheltuit banii (VIDEO)
23:54 - Cele 5 alimente care te ajută să treci de sezonul rece, fără probleme. Contribuie la un sistem imunitar puternic și vindecă răceala