Fostul prim-ministru Boiko Borisov a devenit cel mai în vârstă fotbalist din istoria campionatului bulgar

Fostul prim-ministru Boiko Borisov a devenit cel mai în vârstă fotbalist din istoria campionatului bulgar
Foto: novinite.com

După ce s-a retras din lumea politică, fostul prim-ministru bulgar Boiko Borisov a ales să devină fotbalist, relatează The Guardian.

Borisov a fost legitimat de echipa Vitosha Bistritsa și a devenit, astfel, cel mai în vârstă fotbalist din istoria campionatului bulgar.

Fostul premier a jucat, la vârsta de 54 de ani, împotriva Rakovski și a fost aplaudat la fiecare atingere a balonului pe parcursul celor 54 de minute petrecute în teren.

În anul 2011, Boiko Borisov a fost ales de suporteri ”Cel mai bun fotbalist din Bulgaria”, cu 44% din voturi, în timp ce Berbatov a strâns 24% din voturi. Însă, fostul premier a cerut ca votul să fie anulat.

Acest vot nu înseamnă că sunt cel mai bun fotbalist din această țară, ci că supoertenii au încredere în mine că pot face o nouă reformă și pot veni cu o nouă politică”, a explicat atunci Borisov.

În ruma protestelor din Bulgaria, Borisov și-a dat demisia din funcția de prim-ministru în luna februarie.

Nu voi fi conducătorul unui guvern într-o țară în care poliția îi bate pe protestatari”, a precizat fostul șef al Guvernului ca explicație pentru demisia sa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)
21:11 - Crin Antonescu: O chestiune chiar urgentă e stabilirea datei alegerilor. Nu e normal să prelungim un provizorat nu foarte simpatic multor oameni (VIDEO)
20:53 - Tomac (PMP): România traversează o criză politică fără precedent și absolut jenantă, din cauza partidelor de la guvernare, care fac orice pentru a se menține la putere (VIDEO)
20:38 - Orban: CCR probabil a anulat alegerile pentru că în turul 2 nu au ajuns candidații PSD-PNL / Candidatul garantat Ciolacu și Iohannis sigur va pierde / Nicușor Dan, o candidatură serioasă / Antonescu poate să fie sigur că e candidatul UDMR (VIDEO)