Politică - 20 nov, 14:45
Premierul Victor Ponta a anunțat, marți, că semnarea contractului de privatizare a companiei CFR Marfă ar putea să fie semnat luni, decizia depinzând de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
„Cred că luni, nu ştiu. Depinde de doamna ministru Mănescu”, a spus Ponta la Ungheni, răspunzând unei întrebări privind data la care va fi semnat contractul, transmite Mediafax.
Premierul se va afla miercuri la sediul Ministerului Transporturilor, de la ora 10:00, când va avea loc protocolul de predare-primire cu ocazia schimbării mandatului de ministru al Transporturilor, premierul urmând să predea funcția în care a fost interimar.
Ramona Mănescu a depus, luni, jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Transporturilor.