Proba scrisă la limba și literatura română din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului debutează luni, cu un număr de 55.741 de absolvenți de elevi așteptați în sălile de examen.
Marți se va desfășura proba scrisă la limba și literatura maternă pentru elevii aparținând minorității naționale, proba obligatorie a profilului se va susţine miercuri, iar cea la alegere a profilului şi specializării vineri.
Afişarea rezultatelor se va face pe 2 septembrie, până la ora 12,00, urmând ca, în aceeaşi zi, să fie depuse contestaţiile, în intervalul orar 12,00 – 16,00.
Rezolvarea contestaţiilor se va realiza între 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 5 septembrie.
Peste 87.000 de candidaţi s-au înscris pentru sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat, dintre care 67% fac parte din promoţia 2012-2013, iar 33% sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare.