Externe
Trei oameni au murit, iar altul este dat dispărut după ce un elicopter s-a prăbuşit vineri în Marea Nordului.
Elicopterul transporta 18 angajaţi spre o platformă petrolieră, 14 oameni fiind salvaţi imediat după prăbuşire, relatează AFP.
„Trei cadavre au fost recuperate, iar o persoană este dată dispărută”, au comunicat autorităţile.
Elicopterul Super Puma aparţinea companiei CHC şi transporta angajaţi ai societăţii franceze Total.