Detroit: Un paramedic a făcut infarct în timp ce îi acorda primul ajutor unei victime care, la rândul ei, suferise un infarct

Detroit: Un paramedic a făcut infarct în timp ce îi acorda primul ajutor unei victime care, la rândul ei, suferise un infarct
Paramedicul american Joseph Hardman din Detroit este noul erou al orașului după ce a reușit să-i acorde primul ajutor unui pacient chiar în timp ce chiar el suferea de simptomele unui infarct. ”Am simțit o e...

Paramedicul american Joseph Hardman din Detroit este noul erou al orașului după ce a reușit să-i acorde primul ajutor unui pacient chiar în timp ce chiar el suferea de simptomele unui infarct.

”Am simțit o explozie bruscă în piept”, explică acum Hardman incidentul.

Partenerul cu care paramedicul lucra a reușit să-i ducă pe ambii bărbați la urgență. Cheagurile de sânge au fost eliminate din arterele acestora, iar ambii se află acum la recuperare, scrie CNN.

Paramedicul povestește acum că realizează cât de important era faptul că se afla deja în ambulanța ce se îndrepta spre spital, spunând că altfel și-ar fi putut pierde viața.

Incidentul are o probabilitate de un caz la un milion de astfel de evenimente, spune un alt doctor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`