Clubul FC Barcelona a anunțat, luni, că s-a ajuns la un acord cu primăria orașului și că, pentru suma de 30.000 de euro, programul metroului se va prelungi în data de 28 august, dată la care se va disputa manșa secundă a Supercupei Spaniei.
„FC Barcelona şi primăria din Barcelona au ajuns la un acord pentru garantarea existenţei transportului public pentru Supercupa Spaniei la fotbal, meci care va avea loc miercuri, 28 august, cu începere de la ora 23.00. Acordul prevede că FC Barcelona va avea o contribuţie cu caracter excepţional de 30.000 de euro, care va ajuta la acoperirea costurilor pentru prelungirea programului metroului, astfel încât persoanele care pleacă de pe Camp Nou să poată ajunge acasă cu metroul”, se arată pe site-ul clubului din Barcelona.
Catalanii au explicat că municipalitatea vroia să modifice ora partidei, motivând o astfel de cerere către federația spaniolă.
„FC Barcelona nu are nicio competenţă în desemnarea orelor de disputare a meciurilor. Însă, având în vedere problemele pe care le-ar fi putut avea fanii din cauza orei târzii, a încercat să găsească o soluţie pentru a răspunde necesităţii de a avea transport public şi după ora obişnuită stabilită de primăria din Barcelona”, adaugă site-ul FC Barcelona.
Miercuri, FC Barcelona întâlnește câștigătoarea Cupei Spaniei, Atletico Madrid, în meciul tur al Supercupei, urmând ca returul să aibă loc la Barcelona, pe 28 august.