Doi turişti din Bucureşti care au rămas blocaţi, duminică, pe Valea Seacă a Caraimanului din Masivul Bucegi au fost recuperaţi de salvamontişti, în urma unei intervenţii care a durat aproximativ cinci ore, informează Mediafax.
Potrivit Serviciului Salvamont Buşteni, un bărbat şi o femeie în vârstă de 23 şi, respectiv, 29 de ani, au rămas blocaţi pe Valea Seacă a Caraimanului, zonă cunoscută şi sub denumirea de „Valea Seacă a Crucii”.
Turiştii urcaseră pe munte, însă au ajuns sub o săritoare, zonă din care nu au mai putut înainta şi nici nu s-au putut întoarce către staţiunea Buşteni, astfel că au sunat la dispeceratul salvamont pentru a cere ajutor.
O echipă de la Salvamont Buşteni a plecat imadiat în căutarea celor doi turiști blocați pe munte, reuşind să îi recupereze pe cei doi sunt, care sunt teferi şi nu au fost răniţi.
Operaţiunea de recuperare a celor doi turişti bucureşteni este a doua acţiune de acest fel desfăşurată de către salvamontiştii din Buşteni în ultimele 24 de ore, după ce sâmbătă, alţi doi turişti din Capitală care au urcat pe munte au solicitat ajutorul unei echipe pentru a-i ajuta să coboare.