Alegeri legislative în Turcia: Partidul lui Recep Erdogan este favorit

Alegeri legislative în Turcia: Partidul lui Recep Erdogan este favorit

Duminică, peste 50 de milioane de cetățeni turci dintr-o populație de circa 73 de milioane de persoane sunt aşteptaţi la urne pentru alegerile legislative, la care partidul conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan este favorit, informează AFP.

Potrivit sondajelor, partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan, susţinut de clasele populare, este principalul favorit la câştigarea alegerilor, încă nu cu aceeaşi victorie de amploare ca în cazul alegerilor din 2007.

Peste 200.000 de secţii de votare au fost deschise pentru reînnoirea celor 550 de mandate ale Parlamentului. Urnele se vor închide la ora 14.00 GMT, însă primele estimări sunt aşteptate abia în jurul orei 18.00 GMT.

Nu au lipsit nici din această campanie electorală loviturile sub centură, printre care se numără difuzarea pe Internet a unor înregistrări video compromiţătoare, cu conţinut sexual, care au scăzut popularitatea partidului naţionalist MHP.

Cetățenii se întreabă acum dacă AKP va obţine suficiente mandate pentru a adopta o Constituţie mai liberală.

Premierul nu îşi ascunde ambiţiile de avansa către un sistem prezidenţial, dar o importantă parte a opiniei publice se teme că ţara va fi aruncată în autoritarism odată cu aceste schimbări.

Sondajele creditează AKP cu aproximativ 45 la sută din voturi (faţă de 47 la sută câştigate în 2007), în timp ce MHP (Partidul Acţiunii Naţionaliste) ar urma să obţină între 10 şi 12 la sută

Alegeri parlamentare în Turcia

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`