Performanță unică în baschetul românesc.
Sportiva Ana Ferariu, componentă a naţionalei under 16 şi a echipei Olimpia Braşov, a punctat la 4 capitole în statistici, la meciul câştigat împotriva Irlandei, scor 82-49, la CE din Portugalia.
Echipa României joacă pentru clasarea pe locurile 9-17 la Campionatul European under 16 din Portugalia (Divizia B), relatează Mediafax.
Marea performanţă a meciului cu Irlanda a fost bilanţul statistic al jucătoarei de la Olimpia Braşov, Ana Ferariu, care a încheiat, în 31 de minute jucate, cu 23 de puncte, 12 recuperări, 10 pase decivise şi 10 intercepţii, ceea ce formează un foarte rar „quadruple-double”, adică peste 10 reuşite la patru capitole din statistici.
Performanţa este cu atât mai importantă cu cât în România nu a fost înregistrată o asemenea reuşită, fiind o premieră la orice nivel de vârstă.
„Este o performanţă europeană specială şi totodată foarte rară”, a titrat, joi, site-ul forului european de profil, FIBA Europe, dar şi cel al FR Baschet.