Incendiu puternic la o fermă din Florești: Peste 100 de animale și zeci de tone de furaje au luat foc

Incendiu puternic la o fermă din Florești: Peste 100 de animale și zeci de tone de furaje au luat foc

Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la o hală a unei ferme din Florești, județul Prahova, cauzând moartea a peste o sută de animale și incendierea a zeci de tone de furaje și multe alte bunuri.

În plus, focul a afectat și două construcții aflate în apropiere, care aparțineau unei societăți comerciale.

Au ars 20 de tone de cereale şi 150 kilograme de fân depozitate în podul halei, dar şi 60 de păsări de expoziţie, între care lebede, raţe şi păuni, şi alte 60 de animale (iepuri, ratoni), un ATV, trei biciclete, o şaretă, o rulotă, patru butelii, sisteme de supraveghere, un generator electric şi documente de provenienţă a respectivelor animale, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Marina Dinu.

Pompierii au intervenit cu șase autospeciale de lucru cu apă și spumă și au stins focul într-o operațiune de aproximativ trei ore și jumătate. Aceștia au reușit să salveze o clădire rezidențială din vecinătatea halei, o magazie, o sută de păsări și 50 de animale, transmite Agerpres.

Două persoane au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea suferind un atac de panică, iar o a doua suferind arsuri la un picior.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)