Președintele Traian Băsescu s-a aflat, miercuri, la șantierul tronsonului de autostradă Arad – Nădlac, unde a acuzat ”o proastă guvernare” pentru construcțiile care au fost abandonate.
„Marele păcat este că e vară. Când să lucrezi la autostrăzi? Iarna? Este inadmisibil modul în care se stabilesc prioritățile, uităm că vara lucrează constructorii și ne ocupăm de alte trăsnăi. Pe de altă parte, mărim taxele contribuabilului și pe acești 39 de km avem miliarde îngropate care nu se valorifică pentru că nu se finalizează lucrările. Cred că dacă vrem o emblemă a neputinței, venim pe autostrada Nădlac – Arad și vedem ce înseamnă proastă guvernare. Este o etichetare pe care o fac fără reținere. Aici nici nu discutăm de nu știu ce efort bugetar. Discutăm despre bani europeni”, a explicat președintele.
Acesta a precizat că nu înțelege de ce nu s-a găsit un alt constructor pentru tronsonul Nădlac – Pecica, deși proiectul a fost întrerupt încă din luna noiembrie a anului trecut.
”Cum să tai când tu stai cu lucrări deschise, care înseamnă bani mulți investiți și nevalorificați pentru că tu stai cu lucrările neterminate. Tronsonul Arad – Pecica este făcut în proporție de 80%. Chiar și pe celălalt, sunt zone în care s-a turnat asfalt. Asta este emblema neputinței noastre. Exact la locul de intrare din Europa, în România, noi spunem >„, a continuat președintele.
Traian Băsescu a spus că trage ”public” un semnal de alarmă către Guvern ”să se trezească”.