Criticul literar Mircea Iorgulescu a încetat din viaţă

Criticul literar Mircea Iorgulescu a încetat din viaţă
Foto: newspad.ro

Criticul literar Mircea Iorgulescu a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântat miercuri, la Paris, potrivit unor apropiaţi ai familiei.

Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, suferea de cancer. 

Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a fost critic, istoric şi eseist literar. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966. Între 1968 şi 1970, a fost redactor la ziarul Munca, iar în perioada 1971 – 1989, la România literară.

S-a stabilit la Paris în 1989 şi a făcut jurnalism radiofonic la RFI şi Radio Europa Liberă. A fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 – 1999, în timp ce la RFI a fost colaborator permanent între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 până în 2008, când s-a pensionat.

Un volum din emisiunile de convorbiri culturale de la Radio Europa Liberă a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, în 2006, sub titlul „Convorbiri la sfârşit de secol”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`